Nu am fost niciodată de acord cu scrisul pe mobilă, pereți, canapele etc. Mi-am învățat fetele că scrisul e rezervat caietelor, foilor și cărților de colorat! ( exclus cărțile de povești).
Nu am fost niciodată genul de mamă care măsoară înălțimea copiilor și fac din asta o amintire. În apartamentul în care stăm cu chirie, deja de un an și jumătate aproape, proprietari au însemnat pe un colț de perete vârstele copiilor și înălțimile. Mi s-a părut mereu drăguț dar nu i-am dat prea mare importanță până acum câteva seri când, din plictiseală și lipsă de ocupație, am decis să le măsor și pe ele la peretele respectiv și cum era deja scris am mai tras și eu două liniuțe cu creionul. Două linii fine care abia se observă dar care mi-au răscolit copiii atât de tare încât astăzi, Katja, după ce îl întrebase pe Florin în repetate rânduri dacă are voie să scrie pe pereți și a ripostat cu “dar mami a scris”, a decis să își lase și ea amprenta. Niciodată până acum copiii mei nu au făcut asta. Nici acasă, nici la grădi, nici la școală.
Prima care a observat a fost Adnana. O operă de artă pe fainanța din baie.
– Mamiiiiiiiii! Katja a scris pe perete. Vinoooooooo.
Am fost șocată. M-am uitat la ele și le-am întrebat cine a făcut-o. Știam deja dar am vrut să aud din gura ei adevărul. Inițial s-a ferit să spună dar după ce am asigurat-o că e în regulă, e ceva ce putem rezolva împreună atâta timp cât recunoaște, a spus adevărul. Prima victorie. I-am explicat de ce nu e ok și i-am spus că va trebui să spele. Ieșind din baie am văzut a doua operă pe peretele din hol. M-am enervat puțin dar am încercat să nu îi transmit și ei starea mea. M-am coborât la nivelul ei și am întrebat-o dacă tot ea a scris și acolo și unde altundeva a mai scris. Copilul, instinctual, s-a apărat cu: “dar mami, și tu ai scris pe perete. Hai să îți arăt unde.” Am mers cu ea la peretele cu pricina. I-am explicat iar de ce am făcut-o și mi-am recunoscut vina, mi-am asumat greșala. Apoi m-a luat de mână, mi-a arătat și a treia operă și mi-a cerut cârpa să șteargă. Am șters împreună pereții, povestind în timpul ăsta despre de ce nu scriem pe ei, despre cum am greșit eu și despre cum ne putem repara greșelile. La final ne-am îmbrățișat și am făcut “pinky promise” că niciuna dintre noi nu va mai scrie în alte părți decât în caiete sau pe foi.
Ceea ce a început ca o năzdrăvănie s-a terminat ca o lecție pentru toată lumea dar mai ales pentru mine:
1. Copiii nu ne ascultă de fiecare dată, dar ne imită mereu. Așa că e important ca adulții din jurul copiilor să fie conștienți de asta și să evită să facă lucruri care nu vor să fie făcute de copii.
2. Dacă vrei să schimbi un comportament la copilul tău e necesar să cauți mai întâi comportamentul respectiv la tine și să îl corectezi. Apoi copilul te va urma.
3. E important să îți recunoști greșala, să îți asumi vina și să îți ceri scuze. Apoi arată-i copilului cum repari tu lucrurile. Așa va știi că suntem oameni și e normal să greșim și dacă am greșit tot noi trebuie să ne “reparăm” greșala.
Comments